Hey, this photo is ©
Guest post

[George] Ce-am învățat despre consimțământ din cultura kink

February 3, 2018 ,
Consimțământ

Înainte să cunosc membri ai comunității BDSM din România credeam că știu (aproape) totul despre sex și relațiile erotice dintre oameni. Ce naiba, citisem atât de mult, eram o persoană open minded, educată, cu ceva interes și formare în psihanaliză, trecusem în revistă, măcar pentru informare, toate categoriile și subcategoriile principalelor site-uri porno și a trackerelor specializate de torrents. Aveam să aflu că mă înșelam. Deși informat, deși bine intenționat și deși avusesem interacțiuni sexual-erotice destul de diverse, pur și simplu habar n-aveam de un vast univers care era dincolo de limitele experienței și intereselor mele.

Și asta a fost prima mare lecție pe care am învățat-o – dincolo de experiența ta există nenumărate alte experiențe (cu care poți sau nu poți empatiza, care ar putea fi și ale tale sau care pur și simplu te pot îngrozi) și, dacă nu le trăiești, chiar nu poți să le înțelegi vreodată în totalitate. Dar dacă nu le înțelegi, nu înseamnă că ele nu există, dacă tu nu le trăiești, nu înseamnă că alții nu le trăiesc, și dacă nu poți empatiza cu ele, nu înseamnă că ele nu sunt legitime.

A doua mare lecție, și poate cea mai importantă, a fost lecția legată de consimțământ. Firește, am pășit în comunitatea BDSM cu ideile „consimțământul e sfânt” și „nu”-ul e NU bine înfipte în creier. Doar că foarte repede mi-a fost dat să înțeleg că, deși la nivel de principiu lucrurile erau clare, semnificația și ipostazele consimțământului erau mult mai complexe.

Și o să zăbovesc mai jos asupra unor aspecte legate de consimțământ pe care le-am conștientizat în comunitatea kink și pe care apoi mi s-a părut normal să le export în viața mea de zi cu zi.

Totul se negociază

Un prim lucru care m-a surprins a fost normalitatea negocierii. Dat fiind că în scena kink oamenii sunt foarte diferiți și au interese sau aderă la practici extrem de diverse, că limitele lor sunt cât se poate de variate, e de la sine înțeles că aproape orice interacțiune se negociază explicit în prealabil. Inclusiv între partenerii stabili în momentul în care fac ceva anume pentru prima oară. Iar dacă suntem atenți la cei din jur în viața de zi cu zi (în lumea vanilla cum ar spune bdsm-iștii) ne-am da seama cu ușurință că și aici avem aceeași diversitate. Oamenii au așteptări și nevoi și dorințe diferite, pot dori lucruri diferite de la relații, le plac din punct de vedere sexual lucruri diferite, îi excită și le repugnă varii aspecte, prin urmare negocierea se poate dovedi și aici la fel de utilă, chiar dacă nu neapărat într-o variantă formalizată, cum se întâmplă în lumea kink.

Nimic nu e absolut și definitiv

Apoi, deși negociat, nici un consimțământ nu este permanent, absolut sau continuu*. (*În cazul consimțământului continuu trebuie făcut însă un amendament – există relații de lungă durată, dar nu casual play, în care se poate negocia inclusiv un consimțământ continuu pe termen lung, dar asta presupune deja o relație specială de încredere între cei doi și, și în acest caz, consimțământul poate fi retras în orice moment). Într-o interacțiune BDSM sau într-o relație cu componente de power play (de tipul Dominant / submisiv, top / bottom) consimțământul poate fi retras oricând, în orice stadiu și moment, de regulă prin intermediul unui safe-word (pentru că se pleacă de la premisa că ceea ce a fost negociat se poate dovedi prea dureros sau inconfortabil fizic sau psihologic pentru unul dintre participanți și acesta are dreptul să se retragă sau să se răzgândească). Mai mult, grija pentru consimțământ se manifestă și în faptul că, în funcție de specificul interacțiunii, se stabilesc safe-word-uri care să poată fi exprimate în orice condiții (de exemplu dacă un participant la un play are gura acoperită și nu poate vorbi, se stabilește un gest anume care să joace rolul de safe-word). Apoi nu e nimic rușinos să spui un nu sau să-ți retragi consimțământul la un moment dat. E de dorit chiar să primești sau să exprimi un „nu”, decât să fii apoi nevoit să procesezi emoțional o experiență traumatică, indiferent dacă ai fost cauza sau subiectul ei.

Totodată dacă cineva a consimțit la un play azi, de exemplu să primească 20 de lovituri de bici pe spate, nu înseamnă că acel consimțământ e valabil default la următoarea întâlnire și persoana respectivă e dispusă să primească alte 20 de lovituri de bici pe spate la fiecare nouă întâlnire. Și odată ce te-ai obișnuit în scena BDSM cu ideea că, odată oferit, consimțământul nu e nici permanent, nici absolut, nici continuu, e foarte ușor să realizezi că ceea ce e valabil în cultura kink e de fapt valabil oriunde – oamenii pe care îi întâlnești se pot răzgândi, își pot da seama din varii motive (pe care nici măcar nu au obligația să le explice) că nu mai vor să fie acolo, că dacă au fost confortabili cu un sărut sau orice altă interacțiune sexuală ieri, de exemplu, nu înseamnă că default există aceeași disponibilitate pentru același tip de interacțiune azi sau mâine.

Consimțământul se oferă pentru ceva specific și doar pentru acel ceva specific

În interacțiunile BDSM nu există ceea ce s-ar putea numi “sexual relationship escalator”, adică așteptarea ca un anumit grad de apropiere și interacțiune să ducă în mod obligatoriu la un grad așa zis “superior” de apropiere și interacțiune, ca după un spanking să urmeze în mod necesar atingerea sânilor de exemplu sau, dacă a fost negociată o scenă de bondage în care persoana e confortabilă să fie nud, asta automat ar presupune că e un preambul la o interacțiune sexuală (orală, genitală) ne-negociată în prealabil. Mai mult, există parteneri stabili de play BDSM care au un anumit tip de interacțiune și doar pe aceea. De exemplu anumiți parteneri de play se pot întâlni cu regularitate pentru sesiuni de bondage sau fire play sau needle play sau orice altceva, fără ca relația să “evolueze” spre o interacțiune sexuală într-un sens comun al termenului. Prin extrapolare, în registrul relațiilor vanilla, dacă te săruți cu cineva într-un club nu înseamnă că e obligatoriu să urmeze ceva, orice. Dacă te pipăi cu cineva, acest lucru poate fi un preludiu, dar nu e obligatoriu să fie un preludiu pentru un alt tip de interacțiune sexuală, dacă cineva acceptă să fie pipăit nu înseamnă că prin asta își dă acordul automat pentru un act sexual genital sau oral.

Nu presupui nimic despre ceilalți

În scena kink nu asumi nimic default despre orientarea, rolul, interesele și disponibilitățile oamenilor, indiferent de locul fizic sau virtual în care îi întâlnești. Dacă cineva e pe fetlife (un fel de facebook pentru kinksteri care acceptă poze nud) nu înseamnă că vrea să se joace cu tine, că e la agățat sau că are o orientare sexuală compatibilă cu a ta (tocmai de aceea aici profilul îți permite să detaliezi cu mare precizie atât interesele cât și orientarea și disponibilitatea pe care le ai). Dacă cineva participă la un party nu înseamnă, din nou, că este acolo pentru a se juca cu tine (cu excepția situațiilor în care un cod prealabil stabilit de organizatori – o brățară de o anumită culoare etc – poate indica deschiderea pentru o eventuală negociere, cu accentul pe disponibilitate pentru negociere, nu pentru play), că vrea să se joace în general, sau că este acolo pentru aceleași chestii pentru care ești tu. Dacă vezi persoane nud la un party, nuditatea lor nu înseamnă default nimic și categoric nu înseamnă o invitație la atingere – persoanele, bărbați sau femei, care apare nud pot face asta dintr-o multitudine de motive – cineva e exhibiționist sau poate e into shaming și ăsta e play-ul lui (să se simtă rușinat și vulnerabil în public), așa i-a dictat persoana aflată în relație de putere sau pur și simplu își testează limitele de confort personal, și majoritatea motivelor acestea nu au nici o legătură cu tine și nu te implică.

Un participant la scena kink poate fi submis sau dominant, poate avea un fetiș anume, poate fi interesat de shibari, poate fi doar voyeur sau exhibiționist, poate fi o persoană hetero, bi sau gay, poate fi gender queer sau transgender sau cisgender, sau poate fi cineva care e doar curios cu privire la interacțiunile kinky. Nimic din toate acestea nu sunt scrise pe frunte și le poți afla doar dialogând, respectuos și cu atenție la protocolul specific fiecărei persoane, și doar în urma dialogului poți stabili existența unei minime compatibilități și disponibilități pentru play.

Similar, simpla prezență a cuiva într-un spațiu obișnuit (din afara scenei kink) nu înseamnă nimic cu privire la orientarea sexuală, genul cu care se identifică acea persoană, interesele și disponibilitățile acelei persoane. Dacă o tipa aparent semi-amețită dansează lasciv în club, eventual îmbrăcată sumar, asta nu înseamnă automat nici că e hetero, nici că e în căutare de partener, nici că acel partener sunt eu. Poate însemna orice, poate însemna fix ce am zis în fraza anterioară, dar mult mai probabil poate însemna că-i place să danseze astfel pentru iubitul sau iubita ei, că îi place pur și simplu să danseze sau că e e dansatoare și e angajată de club să facă animație. În nici una dintre situații însă, din faptul că cineva dansează lasciv nu decurge automat disponibilitatea persoanei pentru altceva decât dans și nu legitimează în nici un caz o atitudine sau alta a mea față de ea.

Vrei ceva? Pur și simplu întrebi

La fel de important ca toate cele de mai sus, și în mod necesar legat de ele, mai există o componentă a consimțământului extrem de importantă în scena kink – disponibilitatea de a cere explicit, direct, consimțământul, atunci când cineva este interesat de orice tip de interacțiune cu alt membru al comunității. Și la fel, disponibilitatea și ușurința de a exprima „da”-uri entuziaste, fără teamă sau rușine. Și, mărturisesc, pentru mine aceasta a fost, dacă ar fi să număr, o a treia lecție importantă pe care am învățat-o în comunitatea kink, lecție pe care aș vrea să o văd cât mai mult exportată și în lumea vanilla. Am fost surprins să am parte de „da”-uri entuziaste și să aud „da”-urile entuziaste ale celor din jur la varii propuneri care le-au fost făcute. Simpla formularea e lor, cu real interes, grijă, și entuziasm deschide de cele mai multe ori calea pentru o interacțiune reușită. Firește, se pot purta discuții de nuanță despre ce e normal să ceri, cui, în ce condiții, dar dincolo de acestea, doar interesul autentic pentru consimțământul celuilalt poate fi punctul de plecare în orice interacțiune. Și formularea acestui interes, explicitarea dorințelor și disponibilităților arată nu doar faptul că cel care solicită consimțământul știe ce vrea, își gestionează și cunoaște dorințele, dar în același timp e și o abordare practică și eficientă, eliminând tatonările nesfârșite, niciodată explicitate ci doar sugerate (cum deseori întâlnim în interacțiunile vanilla). Mai mult, atitudinea directă, explicită, și când se soldează cu un refuz, are meritul că evită investițiile emoționale păguboase și așteptările nerealiste pe care și le poate cultiva cineva.

Disclaimer 

Și mă opresc aici din scurta (sună ironic, știu, dată fiind deja lungime textului) trecere în revistă a ceea ce am învățat despre consimțământ din cultura kink. Nu înainte însă de a face o foarte importantă precizare. Din toate cele de mai sus n-ar trebui să se înțeleagă că în comunitatea kink nu se încalcă niciodată consimțământul, că e un fel de paradis al relațiilor interumane de unde lipsesc prădătorii, unde toată lumea respectă până la cele mai mici nuanțe consimțământul celuilalt. Ca în orice altă comunitate și aici vei da de prădători, și aici se încalcă consimțământul. Singura diferență față de alte comunități însă e faptul că întreaga cultură kink e construită în jurul consimțământului, că aici consimțământul e constant un subiect de discuție și o normă recunoscută ca atare chiar și de cei care apoi își propun să-l ocolească.

Leave a comment