Hey, this photo is ©

Sexul oral, o manifestare anti-feministă?

October 26, 2017 ,

În urma discuțiilor publice despre comportamentul unor persoane tinere la o petrecere, am reflectat la ideea de sex oral ca umilire. Mai ales că multe dintre ideile formulate pe această temă afirmau că tinerele care mimau suptul pulii s-au pus într-o postură degradantă.

În primul rând, îmi e greu să nu remarc că, încă o dată, sexualitatea umană ajunge să fie subiect de bășcălie, știri senzaționaliste, arătat cu degetul, de parcă nu am fi noi suficient de complexați în sexualitatea noastră, ci trebuie să ne revarsăm frustrările de generație care nu a beneficiat de educație sexuală și asupra celor mai tineri ca noi. Și nu pot să nu remarc că ținta discuției despre cum e bine să ne comportăm sexual în ce contexte sunt iar fetele.

Aș mai dori să îmi afirm convingerea că orice fac două sau mai multe persoane care consimt și au abilitatea de a consimți nu este în niciun fel degradant. Este o decizie de manifestare a sexualității într-un mod propriu și această decizie este perfect normală, cât timp nimeni nu ajunge la urgențe sau la morgă. Și în vreme ce ne-am putea certa mult și bine pe tema afirmației de mai sus în unele practici sexuale mai edgy, mă întreb cum a ajuns discuția aici, când vine vorba de sexul oral?

Ce anume face sexul oral făcut de o femeie unui bărbat mai degradant decât a săruta gâtul sau a linge pieptul, sânii sau fesele unui partener? E vorba de poziție? Că femeia stă în genunchi? Sugerez ori schimbarea rolurilor des (odată înghite ea banana, odată suge el caisa) ori poziția 69 unde adesea femeia stă deasupra bărbatului pentru acces ușor și control ideal din partea ei. Poate e faptul că sexul oral făcut bărbaților e mai popularizat în pornografie. Dar aici soluția e și mai simplă: nu interzicem înghițitul bananei, ci promovăm beneficiile asupra sănătății ale consumului de caise și piersici. Sau poate e faptul că o cultură întreagă pornografică ne-a educat că sexul oral făcut de femei asupra bărbaților e un act în care puterea femeii este suprimată pentru plăcerea bărbatului?

Eh, aici se cere o analiză a actului în sine și o rearanjare a perspectivei asupra suptului pulii. De ce anume ar fi suptul pulii degradant? Eu îl văd ca pe un act feminist. În fond bărbatul își introduce cel mai sensibil organ al corpului într-o cavernă care i s-ar putea dovedi în orice secundă fatală. Un simplu gest repetat de zeci de ori în fiecare zi, mușcatul, îmi dă puterea mie, ca femeie (sau bărbat care iubește suptul pulii) să transform plăcerea în agonie. Pot transforma în secunde un bărbat (din punct de vedere biologic), într-un construct social. Sexul oral mi-ar putea permite mie, femeia, să-mi însușesc chiar mădularul care optimă. Dacă asta mi-aș dori. Nu mi-o doresc, pentru că mie îmi plac pulile și îmi place să le sug. Dar nu uit niciodată cine ține puterea în acest schimb.

Deci, în loc să ne scandalizăm de umilirea unor tinere care, șoc și groază, au aflat că există sex oral, eu propun să le atragem doar atenția că acest act este și empowering. Și cât de empowering!

2 comments

  1. Dar nu este prea okay sa faci asta in public, pentru că atunci te faci vinovată de alte chestii pe care le produci și nu o sa fi îndreptățită să Contesti renumele de curva.

    1. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu găsesc nimic rușinos în a fi curvă. Mai ales dacă ești o curvă pricepută și scoți un venit bun. Dar departe de glume, nimic din ceea ce faci sau cum te îmbraci și cum te porți nu e o justificare pentru ca altcineva să te agreseze. Asta ar însemna că nu poți să-ți cumperi lucruri de calitate, pentru că inviți la furt. Sau nu ar trebui să lucrezi prea mult la sală, că inviți la bătaie. Asta e o mentalitate atât de învechită și tristă, că sincer nici nu știu de unde să încep să îți explic cât de tare greșești. Dar îți voi spune atât. Ce e decent e o măsură subiectivă. Și dacă te-ai îmbrăca într-un sac s-ar găsi un violator să spună că l-ai stârnit. Ca dovadă că femei, de la cele mai pioase și până la cele mai în vârstă sunt, din nefericire, agresate și violate.

Leave a comment