Dar totuși, pe cine iubești mai mult?

September 8, 2016 ,

Ăsta e genul de întrebare care pe mine m-a enervat din copilărie: pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata? În primul rând că nu văd cum am avea o măsură a acestei comparații. Să zicem că aș putea spune cu certitudine că îl iubesc pe tata mai mult decât o iubesc pe mama. Cu cât? Și ce ar reprezenta acea diferență? Dacă e cu un gram mai puțină dragoste acolo, acel om devine nesemnificativ? Sau dragostea pentru acea persoană devine nesemnificativă? Suferința pierderii acelei persoane din viața mea nu ar mai fi reală?

Și pe o scală generală, cât ar trebui să iubești pe cineva ca “să se pună”? Dacă eu sunt din fire mai egoist și nu am simțit niciodată că aș muri pe dinăuntru dacă aș pierde pe cineva, asta ce înseamnă pentru dragostea mea față de alții? Dar dacă sunt genul care la cea mai mică neînțelegere se gândește la moarte și spune că se va sinucide pentru că nu mai poate trăi fără partener? Asta înseamnă că noi, toți ceilalți, care nu am trăit un asemenea nivel de pasiune și nebunie în dragoste, nu ne calificăm? Sentimentele noastre pierd la proba cântarului?

În experiența mea am descoperit că dragostea pentru oameni diferiți este diferită, pentru că relația cu fiecare în parte e diferită. Soțul meu îmi e cel mai bun prieten. Nu e nimic ce nu știe despre mine. Nu e nimic ce nu i-aș spune. Relația sexuală e jucăușă și relaxată. Am curajul de a-i spune toate fanteziile și dorințele, chiar dacă pe multe știu că nu le voi împlini niciodată cu el.

Multe dintre ele vor fi împlinite cu iubitul meu cu care sunt pe aceeași lungime de undă. Avem dorințe foarte asemănătoare din punct de vedere sexual și acolo e locul unde îmi explorez fanteziile și nevoile întunecate (pentru că rareori au ocazia de a vedea lumina zilei). Și cu iubitul meu sunt combativă intelectual. Ne face plăcere să dezbatem, să ne contrăm pe cele mai mărunte lucruri și să ne stimulăm intelectual. La fel fac și cu iubita mea, doar că ea este o persoană pe care o admir enorm de mult din punct de vedere al abilităților sociale. Și de la care încerc mereu să învăț. Și care știe cum să mă susțină emoțional când îmi vine să mă urc pe pereți.

În concluzie? Nu aș putea renunța la niciunul dintre acești oameni. Nu mă văd fără ei în viața mea. Pierderea unuia dintre ei (a oricăruia dintre ei) ar fi devastatoare. Pentru că fiecare are un loc aparte, îndeplinește nevoi și dorințe care există în mine. Și nu trebuie să pun rigla pe fiecare iubire ca să îmi dau seama de asta, pentru că în inima mea există multă dragoste și nu podiumuri cu locuri.

Leave a comment