Cum să te întâlnești cu străini de pe net în (mai multă) siguranță

December 28, 2016 ,

În primul rând trebuie să încep prin a spune că nimic nu e sigur. Niciun sfat din lumea asta nu poate garanta pe deplin siguranța nimănui, chiar și dacă îl aplici perfect. Dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să încerci să aplici niște tehnici simple pentru a te apăra de persoane potențial periculoase sau rău voitoare. Cu acest disclaimer în minte, să pornim pe drumul dating-ului online.

Un prim sfat când ești online: nu da foarte multe informații despre tine. Mai ales dacă e vorba despre dating în zona poly și kinky. Chiar dacă ne-am dori cu toții să trăim într-o societate care recunoaște dreptul individului la viață privată și îi respectă intimitatea, adevărul este că informații despre dorințele tale sexuale sau relațiile amoroase atipice pot distruge cariere și familii. Deci limitează informațiile care țin de locul de muncă, numele complet și așa mai departe.

Testul telefonului

Ai grijă și cui îi dai numărul de telefon. Există aplicații care pot căuta numărul vostru de telefon într-o bază de date cu agendele de telefon ale celor înscriși. Ceea ce înseamnă că dacă tu te-ai prezentat ca ”pisicuțaîndrăzneață”, dar i-ai dat numărul de telefon individului X, el poate căuta în respectiva aplicație și poate afla că numele tău, în agenda fostului coleg de liceu, este Ana Popescu. Dacă dorești să lași un număr de telefon, sfatul meu este să ai un număr cu cartelă pe care îl folosești doar în astfel de situații. Dar cel mai adesea eu profit de momentul în care cineva îmi cere numărul de telefon pentru a testa caracterul omului.

În mod specific, mă interesează cum reacționează la un ”nu”. Dacă refuzul de a-i da numărul de telefon îl face furios, dacă încearcă să îmi argumenteze de ce e stupid să nu îi dau numărul și încearcă să mă convingă să mă răzgândesc, probabil nu e genul de om cu care să îmi doresc să ajung singură, la el acasă. Dacă preferi totuși să comunici prin telefon, sfatul meu e să găsești o altă oportunitate de a testa ce reacție are omul la auzul unui refuz.

Locul de întâlnire

Dacă ți-ai dat seama că îți place omul și ai vrea să te întâlnești cu față în față, e o idee bună să alegi un loc pe care îl cunoști, public și la o oră când e suficient lume prin preajmă. Ideal este să alegi un loc unde se poate face rezervare și să rezervi dinainte o masă, pentru a nu fi necesar să plecați de acolo din lipsă de mese libere. Spune unei persoane de încredere unde vei fi și nu pleca de acolo pentru ca persoana ta de siguranță să știe de unde să te poată lua.

Stabilește să dai un mesaj prin care să anunți că ești ok și totul e bine, la 15 minute de la începerea întâlnirii. Dacă persoana ta de siguranță nu primește acest telefon, roag-o să te sune și să verifice că ești în ordine. Nu lăsa la masă telefonul tău (pentru că poate fi verificat sau furat), portofelul (la fel) și nu lua sume mari de bani cu tine. Dacă trebuie să mergi la toaletă, ia geanta cu tine. Nu numai pentru că Romeo s-ar putea să fie mai interesat de cardul tău contactless decât de tine, dar și pentru că s-ar putea să nu fie atent la geanta ta. Iar asta înseamnă că orice hoț binevoitor care a tras cu urechea la conversație poate pleca cu geanta de pe scaun, când tipul cu care ți-ai dat întâlnire își verifică mesajele.

La plecare nu accepta să te ducă cu mașina acasă. Nu ai de unde să știi că tu și cu el chiar v-ați înțeles asupra destinației. Dacă insistă să te ducă și chestia asta te face să te simți inconfortabil, eu te sfătuiesc să instalezi din timp aplicația Uber, din două click-uri chemi un taxi și îi spui să nu-și facă griji că ajungi super-repede acasă.

Sexy times în siguranță

Eu aleg mereu să merg la el/ea acasă primele dăți. Nu că aș avea cine știe ce avere în apartamentul propriu, dar prefer să știu că individul nu mai are cum să mă găsească dacă decid să nu repet experiența. E important oricum ca cineva să știe unde ești și cu cine, dar și cât plănuiești să stai. Vorbește cu un prieten de încredere care poate sta cu un ochi pe ceas și te poate contacta. Poți stabili și un mesaj de siguranță: la 10/30 de minute de la momentul întâlnirii să îi trimiți un mesaj pentru a-i spune dacă ești bine sau nu. Eu am folosit un cod până acum, pe care îl voi schimba după această postare:

– ”Sunt OK” înseamnă că totul e bine, îmi merge bine, mă simt super
– ”Sunt bine” nu e OK și înseamnă că ceva nu e în regulă/am nevoie de ajutor.

Am făcut acest sistem pentru că nu doream ca un tip potențial periculos să poată trage cu ochiul în telefon și să vadă cum scriu: ”OMG!!! Ajutor! Sună la Poliție!!!!!!!”.

Un alt sfat e să îți instalezi pe telefon aplicații de tracking la care să aibă acces cineva în care ai încredere. Eu folosesc Trusted Contacts care îi permite persoanei mele de încredere să îmi ceară locația. Dacă nu o primește în 15 minute de la mine, telefonul va trimite un mesaj automat prin care îl va informa unde mă aflu. Ai grijă că anumite telefoane pot fi închise fără a fi deblocate, deci cineva ar putea să prevină primirea informațiilor.

Mai există telefoane cu funcție de panic button. Dacă apeși o combinație de butoane de pe telefon, trimite automat poze făcute cu camera din față și cu camera din spate, precum și locația ta unei persoane pe care ai desemnat-o dinainte.

Toate astea fiind spuse, cel mai probabil dacă alegi cu atenție cu cine ai intrat în vorbă și nu te grăbești prea tare să ajungi în pat cu date-ul tău online, nu vei avea niciodată nevoie să te folosești de aceste instrumente. Dar eu zic că e mai bine să le ai la îndemână decât să dai de o astfel de situație și să fii nepregătit. Astea fiind spuse, acum ai toate uneltele pentru liniștea ta, mergi și bucură-te date-ul tău!

Leave a comment